ziua 1...

De dimineata ma simteam putin agitata…nelinistita. Desi pot spune ca somnul de azi noapte a fost unul odhinitor. Incerc sa gasesc motivul, dar dau gres. Din nou. Pentru ca nu ma pot gandi decat la unul singur. Acela la care ma gandesc de aproape o luna. Si nu se finalizeaza in nici un fel. Ma intreb oare cat va mai dura…
Fac un dus, sar in tinuta bussines, si ma indrept catre locul de munca. Nu stiu de ce, dar odata intrata in firma, parca imi vine zambetul pe buze. Imi spun in gand ca nimeni nu e de vina pentru starea mea de neliniste, asa ca nu ar trebui sa-mi rasfrang agitatia asupra celorlalti. Zis si facut. Zambesc fiecarui client care intra in banca, ajut orice coleg cu orice are nevoie, si din nou zambesc. Mi se spune ca imi sta bine cand zambesc. Asa ca il afisez ori de cate ori prind ocazia. Si parca ma simt si eu mai bine.
Dintr-o data, un sms imi schimba dispozitia. Parca in bine. Desi, nu sunt linistita pe deplin. Ceva, acolo, marunt, undeva, inca ramane. Dar insist si-mi spun ca nu merita, mai degraba fericesc pe cineva cu zambetul meu. Deja devin dependenta de el.. si imi place.
Ziua decurge cu bune si cu rele, rezolv o problema care ma intristase la un moment dat, iar cele opt ore pentru care sunt platita sa ajut clientii se termina. Vine momentul sa plec acasa. Si plec. Acasa gol, liniste, nimeni nicaieri. Pare pustiu, dar pe de alta parte, cred ca asta cautam si de asta aveam nevoie. Schimb doua vorbe cu mama, si ma apuc de gatit. Ceva light.
Imi suna telefonul. Ma bucur cand aud persoana pe care o iubesc la celalalt capat al firului, aflata in celalalt capat al tarii. Dar nu conteaza, il simt aproape. Si cred ca nu gresesc.
Soseste fratele meu si prietena lui. Dupa ce fac bucataria luna, ma retrag in camera mea, dau drumul la tv si ma apuc de scris. Astept oare ceva? Cred ca nu, decat pe mos ene. Ma simt bine. Relativ.
Si totusi, acel ceva ce ma nelinisteste nu-mi da pace. Si nu stiu daca imi doresc cu adevarat sa stiu ce e. Mi-e frica sa nu fie ceva dureros. Pentru ca asa presimt… dar pana atunci, zambesc in continuare. Pentru ca asa imi sta bine.