joi, 28 ianuarie 2010

Despre viata...

Se zice ca viata e scurta...
Astazi m-au coplesit amintirile... mi-am amintit atunci cand, umbland in "4 labe" am nimerit cu geunchiul intr-un cui ruginit, apoi in curtea gradinitei am cazut si m-am lovit in zona ochilor (am si acum o cicatrice)...atunci cand am pasit pentru prima data intr-o sala de clasa, aveam 6 ani iar fratele meu avea serbarea de clasa 1. La putin timp dupa asta, parintii mei au fost nevoiti sa ma dea si pe mine la scoala, nu ma mai suportau acasa, plangeam ca vreau si eu la scoala :). Atunci cand am dat primele examene din clasa a opta si admiterea, atunci cand fiecare dimineata incepea cu cafeaua din..., sau cand chiuleam de la orele de economie, din cauza ca nu reuseam sa ne dam seama daca profesorul nostru era viu sau nu. Cand simteam primii fluturasi de dragoste in stomac si cand aveam primele senzatii de "o sa mor din dragoste". De chefurile pe care le trageam cu prietenii si cu colegii de-a lungul timpului si de momentele de la biblioteca in care chiar invatam...
...
Ma uit la poze...ma uit in trecut...si zambesc...si sunt trista...sunt trista si ma intreb: CAND a trecut atata timp? sau DE CE a trecut peste mine atata timp? ...
Trebuie sa inceapa o noua etapa in viata mea...asa simt eu...sa las toate in urma, sa ma maturizez si sa vad viata cu alti ochi. Nu va mai fi niciodata ce a fost. Nu regret nimic, ci doar ca mi-as dori sa mai am o data 6 ani. si s-o iau de la inceput...
Ma intreb daca atunci cand lucruri noi vor aparea in viata mea- necunoscute pana atunci, voi sti cum sa reactionez, voi sti cum sa le primesc in viata mea, ma voi speria sau le voi accepta si ma voi bucura de ele??
Pana cand nu le voi simti, nu o sa pot raspunde...
Va marturisesc sincer: mi-e frica de moarte! mi-e frica de suferinta dinaintea ei si de ce ma va astepta dupa! mi-e frica de suferinta celor dragi mie! Mi-e frica...
...
Bya

5 comentarii:

  1. Daca tot a fost pomenit in treacat acest subiect relativ antipatic pe nume 'moarte', nu pot sa nu imi exprim nedumerirea cosmica ce ma incearca, referitor la sentimentul de angoasa metafizica pe care il stirneste in sufletele crestinilor de pe meleagurile noastre mioritice... daca dupa moarte, ni se spune, pe ei ii asteapta o existenta fabuloasa cu trairi orgasmice ce depasesc puterea noastra limitata de intelegere, ce sens mai au regretele dupa o existenta paminteana mediocra si finita?... daca ar fi sa aplicam acest simplu exercitiu de logica, trecerea in nefiinta a unei persoane ar trebui sa fie, un inedit prilej pentru o veritabila chermeza, aparent indecenta, dar perfect motivata filozofic :>

    RăspundețiȘtergere
  2. profunda meditatie...
    dar daca as avea aceasta siguranta, nu m-ar mai coplesi gandurile astea... multe se spun...
    iar asta e singurul lucru care nu poate fi cunoscut inainte de a se intampla. cine poate da garantii pentru ceea ce spui tu? nici macar nu poate fi dovedit... :(
    crezi in "renastere", apropo?
    asa cum tu imi spui ce se spune, asa iti spun si eu ca se mai spune ca in mom in care te stingi, te renasti automat in aceeasi perioada, intr-o alta conjunctura- familie, zona, etc...
    Merci de vizita. Te mai astept!
    Bya

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred, ca moartea e doar o perceptie, si nu o traire,simti, ca ceva s-a terminat, e altfel, nu simti frig, furie, foame si altele, dar TU esti TU, si viata continua in alt plan si , poate in alta forma,Refuz sa cred in teoria, ca viata de om are limita temporara. In univers nimic nu se termina brusc, nu dispare, nu se dizolva, nu explodeaza fara a ramine ceva praf in urma, Cred, ca ramine si dupa noi praf de stele macar. Dupa mine ramine precis!

    RăspundețiȘtergere
  4. imi place gandirea ta, anonimule!
    te mai astept. merci,
    Bya

    RăspundețiȘtergere
  5. normal, ca doar ai crescut cu aceste idei!!Niii! la mine in casa.

    RăspundețiȘtergere